Arhivele lunare: Septembrie 2012

Breakeven

Standard

What am I supposed to do when the best part of me was always you,
And what am I supposed to say when I’m all choked up that you’re ok

La fix!!! E exact ce aveam nevoie!!!!

Anunțuri

Lista inutila

Standard
  • Taximetrist violat de o femeie? Bifat.
  • Fraieri care fura o ambulanta, fac accident si ajung intr-un final sa sune tot la salvare? Bifat.
  • Una care se duce la preselectie, intra in camera de machiaj si fura un rimel? Bifat.
  • Dobitoci care suna cu numar ascuns fara sa spuna nimic? Bifat.
  • Prof’ de mate care lasa 21 de corigenti din 36 si dupa le cere bani ca sa-i treaca? Bifat.
  • Fraieru’ jenibil si greu de suportat din prima banca? Bifat.
  • Javra de la patru care-si plimba cainele in fiecare dimineata in papuci de casa? Bifat.
  • Curva penala de 20 care spune ca sufera o drama pentru ca a fost violata la 11? Bifat.
  • Si multe alte cacaturi pe care nu mi le aduc aminte? Am bifat si asta.

Habar n-am daca mai e ceva pe lumea asta care sa ma uimeasca.

Stii vorba frizerului?

Standard

Tata nu s-a priceput niciodata la femei. In sinea lui cred ca si-a dorit, acum 17 ani, ca nevasta-sa sa-i faca un baiat. Dar nesansa a facut sa aiba o fata. Cand ne-am luat caine, fara stirea lui, n-am citit nici un fel de dezamagire pe fata lui… dar cu siguranta s-a simtit in totala minoritate printre doua femei si jumatate in casa.
Cand eram mica si ma suparam pentru ca nu-stiu-care copil nu voia sa se joace cu mine incerca, prin felul lui, sa ma faca sa zambesc:

-Stii vorba frizerului?
-Nu!
-Tine capul sus.

Apoi fata lui a crescut si oricat de destept ar fi fost frizerul… era cu siguranta mai mofturoasa si mai greu de inveselit. Se simtea putin, cred eu, jenat ca era tata si ca nu putea sa discute cu mine chiar despre orice problema pe care o aveam. Asadar cat a stat in tara nu prea am stabilit nici un fel de legatura. Eu stiam ca e tatal meu si ca trebuie sa-l iubesc. El stia ca sunt fiica lui si ca trebuie sa ma iubeasca.
Lucrurile s-au schimbat de cand a plecat in Germania. Nu, nu vorbim mai mult. Poate doar fleacurile care ne fac sa stim unul de existenta celuilalt: „Ce-ai facut azi? Cum a fost la scoala? Altceva?” „Nimic, tata. Bine, tata. Totul e perfect, tata”. Nu, n-a aflat metode prin care ma poate inveseli atunci cand ma simt mai daramata decat Titanicul. Dar un lucru pe care-l stiu despre el este… ca intotdeauna, dar intotdeauna!!!, cand afla ca odrasla iar are o pasa proasta… trimite ciocolata.
Stiu, am zis ca tata nu se pricepe la femei. Si chiar asa e. Dar stie sa puncteze bine.
Uite-asa m-am trezit azi, printre altele, cu o cutie uriasa de ciocolata. Stii ce inseamna asta? Maraton Sharon Spitz [ca si asa aveam chef], un halat moale, ciocolata, ciocolata si ciocolata. Stiu ca ma voi ridica din pat cu cel putin doua kile in plus. Dar stii ce? Idgaf.

Si Vicențiu are dreptul la viata

Standard

Am un nou prieten. Il cheama Vicențiu. De fapt… nici nu stiu daca mi-e prieten. Pare a fi mai mult un calator clandestin. L-am vazut in bucatarie. N-am purtat o conversatie. Dar ceva din infatisarea lui m-a facut sa cred ca il cheama asa. Era mic, gri, deloc vigilent si foarte… „mergaret” [habar n-am… exista cuvantul asta?]
Vicențiu e un gandacel. El nu crede in Dumnezeu, asta in cazul in care si gandacii au unul. Dar sigur au. Si gandacii trebuie sa creada in ceva, corect? Totusi Vicențiu e ateu. Altfel nu-mi explic de ce ar umbla in bucataria unui om, dand ca un nesimtit din antene fara sa ceara permisiunea nimanui. E un ateu smecher care-si asuma pe bulanele lui riscul de-a ramane fara cap.
Nu l-am omorat. M-am uitat cum se plimba de ici colo pe gresie.
Eu nu l-am deranjat cu nimic. El nu m-a deranjat cu nimic. Am trecut unul pe langa celalalt ca doi straini ce suntem. N-are decat sa se cace pe gresia mea. Si Vicențiu are dreptul la viata.

Pagina de jurnal

Standard

Vineri
21 septembrie
9:15 AM
Chioara de somn si blocata in banca simt nevoia de niste picaturi de liniste care sa se strecoare in sala saispe de la etajul doi, acoperind brusc toata scartaiala scaunelor, agitatia, fosnitul paginilor si soaptele inutile.
Profa e frustrata azi. De fapt, e frustrata ca de obicei. Am nevoie sa-mi aud gandurile dar cred ca-i imposibil avand in vedere circumstantele: o dobitoaca mare in fata mea care, probabil, sufera de PMS [sau mai degraba un inceput de menopauza] si inconjurata de niste dobitoci mai mici plini de nevoie. Serios! Plini de nevoi!!! Nu stiu cum sa-ti explic, dar intr-o clasa de 36 de persoane e greu de supravietuit. Fiecare cu ce-l doare: unul vrea tema la franceza; altul vrea sa manance biscuiti; cineva se joaca pe telefon; altcineva trimite mesaje; doua asculta muzica; trei barfesc; unul doarme; altul deschide si inchide niste caiete etc.etc.etc. Genul de actiuni inutile, dar prezente, care, desi nu sunt picatura chinezeasca, au acelasi scop: sa te innebuneasca.
Eu as fi vrut sa dorm mai mult dimineata… sau… pur si simplu sa stau insgura. Liniste. Oare cer prea mult?

Religie

Standard

Trebuie sa va spun adevarul.
Cand vine vorba de prosteala, prosteala majora, trebuie sa stati inmarmuriti in fata campioanei absolute a falselor promisiuni si a pretentiilor exagerate: religia.
Ganditi-va putin. Religia chiar a reusit sa-i convinga pe oameni ca exista un personaj invizibil, care traieste in cer, care vegheaza tot ce faceti, in fiecare minut al fiecarei zile. Iar omul invizibil are o lista speciala cu zece lucruri care va sunt interzise. Iar daca faceti oricare dintre aceste lucruri, exista un loc special, plin de foc si fum si tortura si chin, unde te va trimite pe tine sa traiesti si sa suferi si sa arzi, sa te ineci si sa tipi si sa plangi incontinuu, pana la sfarsitul timpului…
… dar te iubeste.
Te iubeste!
Te iubeste si are nevoie de bani.
Mereu are nevoie de bani.
E atotputernic, intru totul perfect, atotstiutor, atotintelept. Cumva insa, nu le are cu banii.
Religia aduna miliarde, nu plateste nici un impozit si mereu are nevoie de inca putin.

Sursa: youtube
[da click, pot sa jur ca e cel mai fain documentar pe care l-am vazut pana acum]