Nimicuri

Standard

De 10 minute incerc sa scriu ceva. Si cu ce raman? Cu un spatiu gol si cu degetele apasand „delete”.
Vreau o postare. Da’ mi se rupe de blog cand nu ma simt bine. Inainte era altfel.
Pula mea…
N-am chef sa-mi transform blogul intr-un glob de cristal plin cu sentimnente. Ii las pe altii sa faca treaba asta. Ii las pe altii sa le citeasca cristalele. Ii las pe altii sa lase comentarii. Eu aleg calea usoara: cea de a nu ma complica pentru cacaturile voastre.
Ce rost are sa dai delete la niste cuvinte aruncare ampulea intr-o postare daca nu poti da delete la amintiri?
Jumate din mine ar renunta la tot si-ar pleca in lume. Cealalta jumatate incearca sa iubeasca. Baga-mi-as… simt cum incep sa devin una din pizdele alea banale care o ard pe sentiment de parc-ar manca cel mai bun desert. Nu-i amuzant. E la fel de cretin ca vecinul meu de la 1 care sufera din dragoste si canta la 3 dimineata melodii de-a lu’ Salam [cred].
Dar lumea nu s-ar opri in loc nici daca eu n-as mai scrie pe aici nici daca cel de la 1 s-ar reprofila ascultand ceva ce se cheama chiar muzica.
Pa

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s