Aş fi fost o piţi dacă-mi urmam visele

Standard

Ştii senzaţia aia când, după un somn lung, stai în pat gândindu-te: „Să mă trezesc sau să nu mă trezesc? Asta-i adevărata întrebare bă Shakespeare! Eu pe lângă faptul că mă foiesc, fără să-mi dau seama, prin pat, casc şi mă întind, îmi apar prin minte tot felul de idei. De exemplu, azi mi-am adus aminte că atunci când eram mică îmi făceam „planuri” pentru viitor. Şi ce planuri…

Pe la cinci ani îmi ziceam că atunci când o să fiu mare o să port tocuri înalte de 12. Visul s-a spulberat prin şcoala primară şi generală când, până într-a 7-a, am fost cea mai înaltă din clasă. Momentan nu mă văd mergând pe tocuri, chiar dacă acum, ajunsă la liceu, încep să mă simt din ce în ce mai mică. La cei, aproximativ 170 de cm ai mei mă simt cel mai bine în teneşi.
 Pe la şapte ani îmi ziceam că atunci când o să fiu mare nici n-o să se poată inventa sutienul pentru ţâţele mele imense. S-a spulberat şi visul ăsta când, la 15 ani, n-aveam sâni mai mare decât o fată de 15 ani.
 Pe la nouă ani eram o materialistă şi jumătate. Mă gândeam că mă voi mărita cu un bărbat atât de bogat încât o să aibă furculiţe din aur, farfurii din argint şi pe holul imens al palatului său mirobolant s-ar fi întins un covor roşu.  
 Pe la zece ani o vedeam pe mama că se machiază şi nu înţelegeam de ce nu se dă cu fond de ten aşa cum fac toate vedetele. Îmi ziceam că atunci când o să cresc o să mă machiez zilnic, folosind chiar şi fond de ten, şi o să arăt ca o vedetă de film. Fix pula… creionul deramtografic şi rimelul sunt de ajuns.
 Şi pe la 11 ani îmi propuneam ca atunci când o să cresc mare o să mă îmbrac doar în rochii.

Şi dacă ar fi fost să ţin cont de toate „visele” astea, care mă oripilează doar gândindu-mă la ele, acum probabil ar trebui să fiu genul de fată care dă din funduleţ într-o rochie cu un decolteu cât se poate de generos, încât dacă m-aş uita în jos aş vedea doar două ţâţe rebele care se mişcă în voia lor şi care tresaltă în mod ciudat la fiecare pas pentru că nu aş purta sutien… nu s-ar fi inventat după mărimea lor. Aş fi încălţată cu o pereche de pantofi cu tocuri cui de 12 cm care să îmi scoată în evidenţa picioarele lungi şi bronzate la solar. Faţa mea mereu ar fi ori mai deschisă ori mai închisă la culoare decât restul corpului pentru că mi-aş reface-o zilnic cu kile de machiaj. Şi nu în ultimul rând, aş avea la braţ un miliardar generos care m-ar iubi şi pentru simplul fapt că ţâţele mele se zgâlţâie enervant dintr-o parte în alta când râd, el purtând o pereche de pantofi de lac, pantaloni la dungă negri şi o curea albă care urmează linia burţii, o maleta neagră, simplă în faţă, dar care la spate lasă la vedere: „De puţa madre 69„, un sacou gri metalizat şi o pereche de ochelari de soare care să lase la vedere bine cunoscutul: „D&G”.

 În realitate nu sunt decât o fată normală de 16 ani. Bine, poate puţin cam încăpăţânată, orgolioasă, posesivă, geloasă şi uneori o scorpie malefică, dar totuşi o fată normală. În ultimul timp mă plâng din ce în ce mai mult că n-am bani, n-am ţigări, dar totuşi reuşesc să mă îmbăt şi să fumez şi fără bani, şi habar n-am de unde. Port genul de geantă pe-o parte ieftină „no name” în care ţin nişte lucruri inutile şi vorbesc cam mult. Nu mă încalţ cu tocuri, foarte rar mă îmbrac în rochie, nu mă machiez strident, nu-mi doresc un soţ bogat şi nici nu mi se zgâlţâie ţâţele la fiecare pas.
 Sunt genul de adolescentă tipică, banală, comună. Da’ dacă aş fi fost genul de piţi cu buci moi şi tupeiste aş fi ieşit din tipar. Din tiparul omului care n-are ce face cu banii.

Anunțuri

Un răspuns »

  1. Cred că atunci când suntem mici, toate fetele dorim să arătăm ca nişte „dive”, dar după ce desscoperim magia tenişilor, orice pantofi cu toc nu ne mai impresionează. Nu văd încăpăţânarea ca pe un lucru negativ. Chiar susţin hotărârea unei persoane şi te admir, din nou, pentru sinceritate (ai uitat să menţionezi cât de sinceră eşti). Nu eşti o adolescentă chiar atât de banală. Nu orice adolescent reuşeşte să se destăinuie unei întregi ţări sau chiar lumi. Visele oricum se schimbă cu timpul, nu trebuie planificate, ci trăite! 😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s