Arhivele lunare: Iunie 2011

Am un ţel în viaţă… de căcat

Standard

 Mă gândeam azi cum ar fi să am propria mea afacere. Ceva original, din care să iasă bani, care să mă facă celebră şi care să-i facă pe oameni să spună: „Eu n-aş face aşa ceva!” Da… o afacere de asta mi-ar trebui.
 Cum ar fi ca după ani şi ani să am propriul meu butic [că toate afacerile mari încep cu ceva mic] la colţ de stradă şi pentru mulţi bani, împreună cu unul sau doi prieteni, să le facem oamenilor – din propriul lor căcat – statuie bust care să le semene perfect.  
 Te gândeşti că sună pueril, stupid, nefolositor? Aşa-i, până la urmă cine şi-ar dori o semi-statuie din propriul căcat?
În caz că nu mi-ar merge afacerea şi prea multă lume şi-ar bate pula de visul meu inutil pus în practică aş putea să spun că a fost doar un pariu. Scuza asta cu pariul ţine de fiecare dată.
 Da’ dacă totuşi ar merge afacerea? Dacă peste ani şi ani o să o am pe Lady Gaga în faţa buticului rugându-mă, cu un translator lângă ea, să-i fac statuie??? Voi deveni atât de celebra încât Michael Jackson se va ridica din morţi, se va tîrî din cimitir până la chioşcul meu mirositor şi mă va implora să-i fac portret.  
 O să vedeţi voi… o să vedeţi voi toţi care nu aveţi încredere în visele actualei generaţii.

 

[E un pamflet… evident

Anunțuri

Trăieşte-ţi viaţa

Standard

 Uită-te la tine: eşti tânăr şi ţi-e frică să trăieşti. De ce? Încetează din a mai fi atât de plictisit de viaţă, opreşte-te din aţi alege cuvintele, încetează din aţi mai păsa ce cred ceilalţi, poartă ce vrei, spune ce crezi, ascultă muzica pe care vrei să o asculţi. Dă volumul cât de tare vrei şi dansează!!! Fă o plimbare lungă la miezul nopţii fără să-ţi pese că mâine dimineaţă ai ore. Încetează să mai aştepţi ziua de vineri. Trăieşte acum. ACUM. Asumă-ţi riscurile. Fără secrete. Viaţa asta e a ta.
 Iubeşte sau urăşte. Lasă-te inspirat sau fii depresiv. Ia un examen important sau rămâi repetent. Fă copii sau fă artă. Spune adevărul sau înşeală. Dansează pe mese sau ascunde-te în colţuri. Înainte de a acţiona, ascultă. Înainte de a reacţiona, gândeşte. Înainte de a cheltui, câştigă. Înainte de a critica, aşteaptă. Înainte să te rogi, iartă. Înainte de a renunţa, încearcă.
 Viaţa e un haos divin. Îmbrăţişeaz-o. Respiră şi bucură-te de călătorie.

~10x Anca~

Leapşa de la Pinguina

Standard

 Sunt: orgolioasă, capricioasă, încăpăţânată, neînţeleasă, singură.
 Aş vrea: o schimbare în bine.
 Păstrez: toate amintirile frumoase.
 Îmi doresc: să fiu fericită pentru o zi.
 Nu îmi place: să fiu subestimată.
 Mă tem: să fiu singură.
 Îmi place: să scriu pe blog, mă calmează.
 Nu sunt: perfectă.
 Cânt: din ce în ce mai des în ultimul timp.
 Rar: mai desenez.
 Nu sunt întotdeauna: bine dispusă.
 Am nevoie: de ceva nou în viaţa mea.
 Ar trebui: să zâmbesc mai des.
 Aud: ceea ce-mi convine.
 Îmi pare rău: că am lăsat timpul să treacă pe lângă mine ampulea fără să acţionez.
 Îmi plac: serile de vară.
 Niciodată: nu dau a treia şansă.
 Plâng: destul de mult în ultimul timp.
 Sunt confuză: mai mereu când sunt paralelă cu un subiect.
 Mai am nevoie: de un sfat bun.

 Leapşa merge mai departe la toţi cei din blogroll.

Aberaţiile de miercuri

Standard

Sunt foarte calmă.
 [exceptând zilele când, fără un motiv anume, detest cam orice persoană ce-mi iese în cale]
 Mai rău decât să te enerveze un necunoscut, e să te enerveze un prieten. Vrăjeala cu: „Mie poţi să-mi zici tot ce te deranjează la mine în faţă, că nu mă supăr” e un mare căcat. La mijloc e vorba de timpul petrecut împreună, de sentimente, de relaţia care s-a stabilit. Dacă eşti de căcat pentru o zi, cum pula mea să dau cu piciorul la tot şi să-ţi zic: „Eşti de căcat azi!”  
 Da’ dacă eu am grijă să apelez la bunul simţ şi să nu-ţi fut una, direct sau indirect, unde te doare mai tare, tu nu te purta de parcă ai merita să fii după gratii şi să scapi săpunul. Când îţi păsa de cineva nu trebuie să laşi timpul să treacă, nu trebuie să-ţi bagi mâinile în cur,  să mergi mai departe şi să fluieri sperând că totul se va rezolva de la sine, pentru că nu-i aşa. Dacă ai greşit faţă de un prieten: MARŞ şi cere-ţi scuze, pentru că nu-i greu. Problema e că îi rănim pe cei care ne iubesc, îi iubim pe cei care ne rănesc şi niciodată nu privim şi în spatele paravanului. Adevărul e că avem impresia cu toţii că mereu există ceva mai bun pentru noi şi suntem în stare să lăsăm totul la o parte. Până când îţi dai seama că te-ai ales de fapt cu pula… şi cu pula ai să rămâi dacă eşti prost.

Orele de venit acasă = o aberaţie a părinţilor

Standard

 Ce-şi închipuie părinţii atunci când stabilesc o oră de venit acasă?
 Dacă vrei să fumezi, să bei, să te droghezi, să te fuţi, să furi, să dai în cap ş.a.m.d. poţi să faci asta oricând, fie că e dimineaţă, după-amiaza sau seară.  Şi-apoi, dacă eşti destul de deştept, o să ştii să te ascunzi bine. La urma urmei părinţii nu trebuie să ştie tot ce faci. Chiar nu-i treaba lor… Aşa ar fi moral. Dar cui îi pasă? Chiar dacă-i greu de crezut, copilul pe care mulţi ani l-ai crescut, spălat, îmbrăcat, hrănit are propria lui viaţă. Nu mai depinde de tine, ca părinte, din toate punctele de vedere.
 Adolescenţii stau de obicei în grupuri… aşa că mie, ca fată, ce căcat mi se poate întâmpla rău la 12 noapte dacă nu sunt relativ singură pe stradă!?!
 Cu siguranţă toţi obsedaţii sexuali o să simtă nevoia să-mi rupă pizda-n două la un colţ de bloc dacă ajung acasă la  12  în loc de 10:00. Şi-apoi tu ca părinte – om mătur ce te crezi –  cum să stai cu ochii pe ceas şi cu morcovu-n cur că fic-ta n-a ajuns la 10:00 acasă:  
 „Hopa, au trecut  10 secunde de la 10 fix, de ce-mi întârzie copilul? Sigur stă cu nişte drogaţi, sigur îşi face de cap, sigur fumează…
 Şi un lucru îl ştiu clar despre fetele care sunt ţinute din scurt în mod obsesiv [la calculator o oră, o oră afară, făcut curat, învăţat, somn, fără prieteni, vorbit puţin la telefon] : când scapă la pulă, scapă! Şi după aia părinţii se tot plâng şi se victimizează că: „Fata lor…
 Nu, pe bune, e vacanţă. În pula mea… cum să vii devreme acasă!?! Pe asta numai mintea maică-mii putea s-o clocească.

Games

Standard

N-am viaţă, frate.
Ultimele zile mi-am petrecut dimineţile şi după-amiezile jucând tot felul de jocuri de la BigFish. Nu sunt cine ştie ce maniacă a jocurilor, doar că din când în când îmi place să evadez. Plus că dacă găsesc ceva care să-mi placă rămâne sufletul  jocul meu pereche pe veci, ca Plants vs Zombies. Pur şi simplu sunt dependentă de jocul ăsta, de aia l-am şi terminat. Şi m-am simţit de parcă aş fi câştigat premiul Nobel, mă durea spatele de parcă aş fi muncit din greu şi ochii îmi dădeau senzaţia că totul în jurul meu este strălucitor.
Anyway… n-aş lăsa viaţa reală în favoarea jocurilor, dar… oricum e un mod de a spune: „Mă simt mult mai bine cu mouse’ul în mână decât cu voi pe capul meu, lăbarilor!” Şi nu că te-ar calma cu ceva, dar dacă joci poţi să fuţi şi-un pumn în tastatură cu scuza că ai apăsat mai tare pe butoane, că n-o să primeşti reproşuri.

La ţară

Standard

 Ai mei nu sunt genul de părinţi care să mă oblige să fac ceva.  
 Nu-mi bagă mâncare pe gât cu forţa. Nu mă trimit la ţară cu forţa.
 Măcar din punctul ăsta de vedere sunt mai normali, zic. Niciodată n-am să-i înţeleg pe acei părinţi care îşi trimit copiii 1-2 luni la ţară, în vacanţă. Dacă nu ai bani ca să mergi într-un concediu nu înseamnă că trebuie să-ţi înghesui copilul în primul autobuz/ tren şi să-l trimiţi la mama naibii.
 Ultima dată când am călcat pe la vechea căsuţă care e gata – gata să se dărâme, în viziunea mea, dar care e minunată, în viziunea lor, a fost acum… 3 ani!?! E frumos, bineînţeles; nu pot să neg asta. Dar totul e verde: copacii, trunchiurile lor acoperite cu muşchi, ramurile adunate ca un baldachin, ferigi, iarbă, brazi. Vara chiar şi aerul se filtrează verde printre frunze. E prea verde… mult prea verde.
 E o căsuţă veche, îngrijită, demodată şi foarte curată. Mama tot apreciază că bunică-sa, adică străbunică-mea, e o femeie curată ce la vârsta ei, 88-89 de ani, încă se ţine bine şi poate avea grijă de gospodărie. Păi fosila dracu’ trebuie să fie bună și ea la ceva în afară de bârfit și de ascultat muzică populară.
Camera aia micuţă… închid ochii şi-mi apar flash’uri. Podeaua de lemn, pereţii vopsiţi într-un var ieftin albastru-verzuliu care stă să cadă de pe perete, tavanul înclinat, perdelele din dantelă îngălbenite de la ferestre şi…  soba... O da, soba… soba după care îmi doream să mă ascund iarna, dar îmi era prea frică de păianjenii care-şi făcuseră cuib acolo.

 Niciodată nu m-a încântat „să stau puţin pe prispă şi să inspir aerul curat de ţară”. Mereu mi-a fost scârbă de lucrurile alea vechi, ţărăneşti, ce nu par niciodată curate. Eu mă sufoc în mizerie…  Casa aia veche mai mult m-a inhibat decât să-mi deschidă apetitul spre ţinuturile sălbatice de ţară. Totul de acolo mi se pare că miroase a nuci. Nuci scofâlcite…  Nuci uscate… Beax
 Ştiu că e frumos la ţară. Şi uneori îmi doresc să mă fi născut undeva aproape de pădure. Să mă trezesc dimineaţă şi să mă întorc abia seara acasă, obosită după atâta mers şi explorat. E frumos, dar doar atât.

O să mă sinucid

Standard

… peste 281 de zile.
 

M-am gândit să-mi fac testamentul de pe acum dar mi-e mult prea lene. Aştept să treacă măcar vara. Toamna, fiind şi anotimpul meu preferat, îmi dă inspiraţie… aşa că cine ştie!?! Poate moşteneşte lumea lucruri mult mai bune şi mai folositoare de la mine decât un bileţel de adio: „Dragii mei, v-am iubit, iar acum cu ultimele cuvinte şi cu ultimele puteri, înainte de moarte vă scriu că…”  
 Până una alta ar trebui să mă gândesc la o metodă bună de a muri. Mereu mi-am dorit să mor salvând pe cineva. Alternativa ar fi o moarte dureroasă. Moartea în chinuri e şmecheră. Să simţi că trăieşti, în durere.
 Cum ar fi să mori pe wc? Pe lângă faptul că ăia din familie, în caz că nu eşti singur acasă, ar trăi cu impresia că eşti constipat şi ocupi baia mult prea mult timp, ar rămâne puţin pe gânduri înainte să deschidă uşa de la baie cu forţa, imaginează-ţi ce şoc ar fi pentru cei care aud despre moartea ta. Mereu mi-am imaginat că locul unde mori va deveni un fel de portal pentru sufletul tău. Adică te-ai putea întoarce doar în locul acela. În cazul de faţă dacă vrei să te întorci va trebui de fiecare dată să te asiguri că lumea nu e pe cale de a trage apa, ca să nu fii luat ca de vârtej şi aruncat cu forţa în Iad.
 Să te spânzuri, să iei pastile sau să-ţi tai venele e deja prea banal. Toată lumea face asta. Şi cine naiba vrea să fie un mort comun?
 Am găsit, în schimb, pe google povestea unui om trist care vroia să se sinucidă singur [si nu, in cazul asta nu-i pleonasm] şi n-a putut. Ta-dam:

[fără diacritice că nu-i povestirea mea]

VREAU SA MA SINUCID SINGUR !

Rea mai e lumea asta! Nici cand vrei sa te sinucizi, ca poate e mai bine pe lumea cealalta, nu te lasa! Prima tentativa a fost cand am sarit de la etajul 7 si-am cazut pe soacra-mea, Dumnezeu s-o ierte! La a doua, am luat o bormasina mare si cand am pornit-o m-a plimbat prin casa, pana m-am infipt in perete, iesind la vecin, caruia i-a intrat prin partea din spate si-a iesit prin partea din fata. Ba, i-am mai spart si dintii altei vecine. Am incercat cu o sticla de clor, productie interna. Era asa de diluat incat, in afara de faptul ca toata ziua am facut spume la gura si uneori rad fara motiv, nu am patit nimic. Mi-am legat un pietroi de gat si m-am aruncat in apa. N-avea mai mult de un metru adancime, asa ca am stat cu picioarele infipte in mal.
M-am injectat cu o doza mare de droguri. Numai eu stiu cat am dat pe ele, spre disperarea a cel putin 10 doritori. Am avut halucinatii, vedenii, turbulente, beatitudine, rau de nu se poate si m-am trezit pe un pat de spital cu doi politisti deghizati care-mi cereau sa le dau sursa…
Am incercat sa imi dau foc in fata primariei dar, la cat de frig era, abia m-am incalzit cu o sticla de benzina si apoi cu doua de vodka de necaz ca… nu ma pot sinucide si gata!
Evrica! Ma spanzur!!! dar nu ca tiganu’ care s-a legat cu funia de mijloc, ci in jurul gatului, si in jurul orelor 17 cand m-am hotarat sa dau scaunul deoparte, a venit vecinul cu o coasa si-a taiat franghia, amenintandu-ma: „sa nu te mai legi de copacul meu ca…te spanzur!” E ceva ce nu exista. Am gasit..ma impusc. Am un unchi, mare vanator, cu o panoplie plina de arme! Fiara! a dat de veste si cand am intrat tiptil in camera cu arme m-a somat cu o pusca de vanatoare „Daca te apropii tragUnchiule, iarta-ma, vreau sa ma sinucid  „Atunci trag” N-auzi ca vreau sa ma sinucid, nu sa ma omoare altul?…
Mi-am asezat capul pe calea ferata, am inchis ochii si… cand i-am deschis mai erau 4 in aceasi pozitie care vroiau sa se sinucida… E clar, nu te poti sinucide singur! Iata o dovada ca expresia nu este pleonasm.. Adio, dar raman cu voi..

Gânduri [39]

Standard

 Nu mai ştiu nimic de tine: nici cum mai eşti, nici ce-ai mai făcut, nici dacă mai pot avea încredere în tine sau dacă îţi mai pasă de mine. Nu mai ştiu nimic din toate astea. Aşa că de ce te-aş folosi ca un refugiu? Cine eşti tu? Cine sunt eu pentru tine că să devii refugiul meu?