Vomă de sentimente

Standard

Plecarea ta n-o să însemne nimic pentru mine.
Nici acum, când încă mai eşti, nu te faci o prezenţă prea plăcută. Când nu vei mai fi aici nu o să-ţi simt lipsa. Nu meriţi.
Nu mă doare. Mă irită. Mă enervează… că simt. E naşpa.
Acum 16 ani era frumos totul. Aveai primul tău copil şi un soţ pe care îl iubeai. Între timp viaţa ta s-a schimbat radical şi nu mai vrei nimic din ce ai acum. Nu vrei decât să te îndepărtezi de „cele două persoane ‘care ţi-au distrus viaţa„, după cum chiar tu zici. Şi vrei bani. Mulţi bani. Mai mulţi decât a-i merita vreodată, zic.
Îmi bag pula în idealurile tale de căcat.
Nu pleci pentru că vrei ca draga ta fată să fie fericită. Mănânci căcat… aş fi fericită dacă doar pentru un moment te-ai opri din tot ceea ce faci şi te-ai gândi că am personalitate, un creier şi un suflet. A, da… şi sentimente. Şi m-ar face fericită să te gândeşti la asta! Mult… Banii pe care zici tu că o să îi trimiţi n-o să mă facă fericită. Pe mine nu mă bucură lucrurile materiale, dar ai fi ştiut asta dacă măcar pentru un moment m-ai fi ascultat şi pe mine. Măcar atât.
Nu te judec. Încerc să te înţeleg. Dar nu pot…
Cum într-un timp atât de scurt ai devenit aşa de rece, de egoistă, de superficială?
Te asiguri că nu vei fi judecată că-ţi laşi familia, plecând cu pretextul că te duci să munceşti. Ce stupid…

Mi-ar fi plăcut să fii una din acele mame… care să mă susţină, să mă alinte, să mă ajute, să mă răsfeţe şi să mă iubească, până şi acuma când am 16 ani. Uneori mi-aş dori ca tu să fi fost mai mult ca… mama Laurei. Să ştii cum să iubeşti o fiică. Şi dacă jumătate din fetele de 16-17 ani ar strâmba din nas când părinţii le-ar lua în braţe şi le-ar pupa pe obraz în public, eu aş fi fericită. Pentru că eu chiar am nevoie de o mamă… o mamă care să ştie să-mi fie mamă.
Mi-ar fi plăcut să fiu una din acele fiice. Să ştiu să te respect mai mult, să ştiu să-ţi arăt că-mi pasă şi că-mi pare rău atunci când greşesc. Şi mi-ar fi plăcut să-ţi placă puţin de mine, de felul meu de a fi… să mă accepţi şi să mă respecţi… şi să ştii că atunci când vii acasă nu doar câinele care dă din coadă într-un mod frenetic te iubeşte. Mi-ar fi plăcut enorm să nu vrei să mă părăseşti, să nu vrei să pleci de lângă mine.
Ştiu că am început dur, oarecum, cu o oarecare indiferenţă „scuipată” la întâmplare în început de articol… dar, dacă e un lucru la care mă pricep, acela e să-mi ascund sentimentele.
Şi-mi pare rău…
sincer…
Si mai sunt aproximativ doua luni pana pleci. Doua luni pline de reprosuri si jigniri din partea ta. Momentul plecarii tale va lua o parte din mine… si mi-as dori din suflet sa fie partea negativa. Ceva imi zice ca totul va deveni din rau in mai rau.

Anunțuri

6 răspunsuri »

  1. Mi-au dat lacrimile în timp ce citeam postarea. Te admir, deoarece, chiar dacă îţi exprimi sentimentele sau vorbeşti despre lucruri care nu te caracterizează, tot tu eşti. Tu „Winniezezi” toate lucrurile ;).

  2. Imi imaginez cum e… si mi-as dori ca nimeni sa nu cunoasca sentimentu’ asta.Dar stii:
    „Oamenii vin , raman , pleaca,si nu-i poti judeca
    Insa cand pleaca , pleaca c-o bucata din inima ta”
    Nu cred ca e cazu’…sa suferi, se va intoarce…Iti voi fi alaturi.
    Corina.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s