Arhivele lunare: Februarie 2011

Cum 168 de centimentri făceau plajă în faţa liceului

Standard

Am spus azi dimineaţă că de mâine mă schimb? Am spus.
Doar că am neşansa ca soarta să fie blestemată cu mine. Doar mie mi se putea întâmpla aşa ceva. Cât ghinion! Ghinion care a început de la o pereche de UGGs şi un caiet. Ca să vezi ce poţi păţi dacă vrei să-ţi cumperi caiete. În a două pauză mă duceam să-mi cumpăr un caiet de română. E sărbătoare când îmi cumpăr eu caiete noi după ce se termină cele vechi. Sărbătoare! Sărbătoare! Ies din liceu, trec de curtea şcolii, totul bine şi frumos. Când să ies pe poarta liceului BUFFF. Winnie la pământ. Da’ ce căzătură! Exact ca-n desenele animate. Cu picioarele în sus, curu’ de pământ. Am mai dat şi cu capu’ de nişte scări despre care nici nu ştiam că există. Şi probabil mai stăteam „leşinată” în faţa liceului multă vreme dacă P şi încă un bun samaritean nu veneau la mine să mă ajute. Cei 168 de centimentri ai mei stăteau întinşi în faţa liceului de parcă făceam plajă şi eu nici nu conştientizasem ce naiba se întâmplă cu mine. Parcă din reflex am închis ochii… Nici măcar nu mi-am văzut glorioasa şi penibila căzătură. Gosh!!! Prima dată P, care e mai înaltă cu un cap decât mine, mă căuta prin spate, credea c-am plecat. Da’ de unde? Eu eram la picioarele ei. Încă mă doare capu’ de la lovitură, nici buca mea dreaptă nu se simte bine şi spatele e praf. Fir’ar ea de zăpadă, gheaţă, frig!
Şi nu s-a terminat aici. Când să mă duc acasă văd trei mârlani în faţa mea. Doi dintre ei îşi văd de de’ale lor, în vreme ce unul cu teneşii murdari de mâzgă se apropie de mine şi încearcă să poarte o discuţie. Îi pute gura, naşpa. Vrea să mă conducă acasă, şi mai naşpa. După alte cuvinte specifice unui mârlan, scoate perla:
Ce-i cu tine domnişoară? Eşti cam înfruntată!” Cum sunt? Înfruntată? Las-o baltă.
Eu şi aşa mă simţeam paralelă cu viaţa şi zilnic am impresia că plutesc undeva pe lângă lumea reală. Căzătura şi lovitura la cap nu m-au făcut decât să fiu şi mai paralelă cu tot.
Au!
P.S: În drum spre casă mă gândeam să încep o nouă poveste chiar dacă mai am încă două neterminate. Nu ştiam cum să încep, chiar nu aveam idee. Tot ce ştiu e că trebuia să fie vorba de o fată proaspăt părăsită şi totul se încheia cu: „Acum doar fulgii de zăpadă îi mai sărută buzele.” Las-o baltă.

Leapşă: Guru Winap

Standard

Am văzut la Pinguina genul ăsta de articol şi m-am îndrăgostit imediat de el. Jocul ăsta constă în a răspunde la întrebări cu titlul unei melodii care se nimereşte când pui Winap’ul pe shuffle. Mie mi se pare interesant, sper să fiţi de aceeaşi părere.

1.Cum te simţi astăzi?
50 Cent- Ready for War
2.Cum te văd prietenii tăi?
Evanescence-Lithium
3.Care e povestea vieţii tale?
The Chipmunks- Stayn’ Alive
4.Cum este în liceu?
Rihanna-Don’t stop the music
5.Cum poţi avansa în viaţă?
Israel Kamakawiwo’Ole-Somewhere Over The Rainbow
6.Care e cel mai tare lucru la prietenii tăi?
Anberlin-Enjoy The Silence
7.Ce se preconizează pentru weekend?
T-PAIN-Take your Shirt off
8.Ce cântec te descrie cel mai bine?
Christina Aguilera-Save me from myself.
9.Ce melodie ti se va cânta la înmormântare?
Michael Jackson-Thriller
10.Cum te vede restul lumii?
Ben E King-Stand By Me
11.Ce ar trebui să faci cu viaţa ta?
Plumb-Cut
12.Te vei căsători vreodată?
Madonna-Like a virgin
13.Ce ai facut ieri?
Avril Lavigne-Knocking on heavens door
14.Care e cea mai mare teamă a ta?
Paramore-Ignorance
15.Ce ai face cu un milion de dolari?
Evanescence-My Immortal
16.Care e cel mai mare regret al tău?
A Fine Frenzy-Almost lover
17.Care e obsesia ta?
Cassie-Me and you
18.Care e motto-ul tău?
Carla Bruni-L’amour

Trimit leapşa asta mai departe la toţi din blogroll. Sunteţi prea mulţi şi nu vă mai scriu aici.

Ultima zi din iarnă!!!

Standard

Ultima zi din iarnă!!!
M-am trezit şi automat m-am dus să deschid geamul. Am inspirat şi mi-au îngheţat plămânii. Ultima zi de iarnă? Pe dracu’! Suntem în toiul lui decembrie, parcă. Parcă văd soarele puţin puţin… dar eu îmi doresc să se topească zăpada asta mai repede sau pur şi simplu să dispară.
Ultima zi de iarnă!!!
Da’ nu mă entuziasmez prea tare pentru că nu se vede. DELOC!!!
Într-un articol am spus că voi fi adepta unei schimbări de la începutul primăverii. Aşa că asta e ultima mea zi de persoană somnoroasă, morocănoasă, rea etc.etc.etc. De mâine mă schimb, veţi vedea voi. O noua eu vine vine vineee. Mi-aş învăţa, da’ mi-e lene. O lene incredibilă. Abia aştept 1 martie cu mărţişoarele lui cu tot. O să suport orice, doar să vină primăvara!!!
Până una alta vă las câteva poze de iarnă, poate poate, v-apucă dorul că se termină:

Joi=TVD

Standard

Parcă mai calumea era TVD când eram în urmă cu episoadele. Puteam să mă uit la orice oră din zi şi din noapte că tot mai aveam episoade de urmărit. Din păcate acum nu mai pot spune acelaşi lucru. Trebuie să aştept joi după joi după joi şi după joi. Fir’ar. Dar ce nu fac eu doar că să-l văd pe sexosul de Damon?

Haos organizat…

Standard

Aşa e în mintea mea. Exact un haos organizat. Nici sentimentele mele nu sunt aşezate la rând. Sunt unele peste altele şi la fel de puternice toate: regretele, iubirea, speranţa, deznădejdea, tristeţea. Se călăresc unele pe altele de parc’ar face orgie.
Nu ştiu de ce, dar azi mă gândeam la prima şi ultima dată când am încercat să profit de cineva. Asta nu prea are legătură cu introducerea. De fapt are… că-s o nehotărâtă.
Eu, de fel, sunt o persoană sinceră. Nu-mi place să profit de lume, nu-mi place să-i mint, şi dacă intru într-o relaţie, fie ea chiar şi de prietenie, sunt sinceră. Însă atunci era o perioadă când vedeam cum toată lumea profită de toată lumea şi-am zis să încerc şi eu, măcar de distracţie. Sinceră să fiu nu sunt mândră de ce-am făcut. Dar aveam numai 14 ani şi pot să jur că feţişoara pe care [să spun că:] „am folosit-o” era mult prea proastă ca să realizeze că-i proastă. Plus că o merita. Adică ce copil de 10-11 ani ar fuma din teribilism doar ca să „se integreze” în gaşca din cartier? Să fim serioşi. Şi-am prostit-o într-un final să-mi cumpere ţigări. Şi-a mers: o zi, două, trei, patru… o săptămână. A mers. Şi a tot mers până într-o zi când nu mă mai simţeam confortabil să fac asta. Pur şi simplu nu eram eu, căci EU pe care o cunosc nu profită, e sinceră. Şi fix în ziua când am decis că nu e bine deloc ce fac ea a venit prea sincer [PREA SINCER, zic] la mine întinzându-mi un pachet de ţigări.
A fost probabil cel mai urât lucru pe care l-am făcut vreodată. Prima şi ultima dată când am profitat de cineva. A fost un fel de experienţă, spun eu. Am avut ce învăţa, sincer. E ca şi cum te-ai juca intenţionat cu sufletul celuilalt.De fapt sunt sute de cazuri de genul ăsta. Însă eu dacă mă simţeam vinovată, mă simţeam vinovată şi gata.
Apoi ca să-mi spăl din păcate am învăţat fetiţele care se învârteau în jurul cozii pe lângă mine să aibă caracter. Un fel de „proiecte”, aşa le numesc acum. De fapt s-ar potrivi mai bine: „proiecte ratate”, pentru că după o perioadă n-a mai mers. După ce s-au ajuns respectate şi ok, au început să şi-o ia în cap. Mi se spusese clar înainte: „Coaie, nu ridica toate proastele, lasă-le să fie aşa cum sunt!” Da’ cine să asculte? Nu eu. Şi uite-aşa din muiste la colţ de stradă au devenit fete ok, de treabă. Morţii lor. Şi acum se fac că nu mă cunosc. Mi se pare că unii au uitat de perioada când erau „căţeluşi” şi nu îndrăzneau să scoată un sunet. Acum orice căcăcios se trezeşte să comenteze. Futu-i.
Da’ „viaţa-i prea sexy” să mă complic pentru toţi brânzoşii. Rect e destul de încăpător pentru ei şi părerile lor.

Iubirea eternă…

Standard

Ştiu că nu sunt prea optimistă când vorbesc despre iubire, am motivele mele, însă am găsit o poză care m-a făcut să realizez că am totuşi o imagine bine întipărită în mintea mea despre iubirea eternă.
O iubire care să dureze de la început până la sfârşit şi chiar după aceea. Şi oricât de mult te-ar durea, să-i duci zilnic flori la mormânt şi să te gândeşti că: „Doamne, cât de mult îl iubeam!
Asta-i iubirea eternă, adevărată. Nu ceea ce se screm copilaşii din ziua de azi să demonstreze prin cuvinte mari.

Îmi place [13]

Standard

Am o pasiune mai veche pentru bufniţe.
Când mătuşa mea [pe care acum o reneg] s-a mutat într-un vechi bloc cu 4 etaje, am văzut prima bufniţă. Se ascundea în mansarda blocului vecin. Era frumoasă şi misterioasă, cam cât de misterioasă poate fi o pasăre.
Oricum am rămas mult cu gândul la bufniţe. Au ele ceva aparte.